Ca de seară + șosete

Iată cum unele lucruri se termină, altele încep. Nebunia temporară se duce, sesiunea vine… Este minunat! Și de ce nu ar fi, la urma urmei. Asta este natura lucrurilor: ”Apa trece, pietrele rămân”. Iar pietrele ar face bine să rămână, că de nu, înseamnă că n-am învățat nimic. Se întâmplă și asta, chiar de cele mai multe ori. Nu învățăm nimic! Nici de ne-ar biciui cineva în piața publică după cea mai mare fărădelege, tot n-am avea învățare de minte. Este ca întâmplarea aia simplă și tâmpită: știi exact unde este colțul patului, dar nu reușești niciodată să-l ocolești cu mai mult simț de răspundere.

Spuneam ceva de șosete zilele trecute. Să le ia dracu! Le cumperi, se murdăresc, se rup și le arunci. Anathema știe ce spun. Toate șosetele sunt la fel. Albe, negre, colorate, cu fire trase, peticite… dar la fel! Ori ai grijă de ele să nu se deterioreze prea tare și le încalți doar la ocazii, ori la coșul de gunoi!!! Cine are nevoie de șosete rupte?…

Acestea fiind spuse, din adâncul plămânilor mei, o las pe Florence să cânte cum știe ea mai bine și cum îmi place mie mai mult.

 

Fie-vă somnul încununat cu vise!